Articole Populare

Metoda japoneză eficientă de a îndrepta spatele şi de a scăpa de burtă: minus 4 cm cu doar 5 minute pe zi!

Odată cu răspândirea sedentarismului mulţi oameni încep să aibă probleme cu coloana vertebrală. Această metodă simplă şi eficientă de corectare a formei corpului a fost elaborată de medicul japonez Toshiki Fukutsudzi cu circa 10 ani în urmă. Metoda vă va ajuta să scăpaţi de burtă şi să readuceţi scheletul în poziţia sa firească.

Doar 5 minute de exerciţii pe zi vă vor schimba vizibil starea corpului. Atunci când metoda a fost publicată pentru prima dată, cartea a avut un tiraj imens – peste 6 milioane de exemplare, cu toate că esenţa acestei tehnici poate fi redată prin câteva propuneri şi recomandări:

japoex1
  1. Înfăşuraţi prosopul astfel încât să aibă cel puţin 40 cm în lungime şi 7-10 cm în grosime. Legaţi-l la mijloc ca să-şi menţină forma.
  2. Aşezaţi-vă pe o suprafaţă orizontală dură (un pat moale nu este potrivit, cel mai simplu este să o faceţi jos, pe podea). Puneţi prosopul jos.
  3. Coborâţi cu atenţie spatele, ţinând prosopul cu mâinile, astfel încât el să se afle în partea de jos a spatelui, în drept cu buricul. Este un detaliu foarte important.
  4. Îndepărtaţi picioarele la nivelul umerilor şi uniţi degetele mari, în timp ce între călcâie să fie 20-25 cm.
  5. Întindeţi mâinile înapoi, de-a lungul trupului, întoarceţi-le cu palmele în jos şi lipiţi degetele mici.
  6. Aveţi grijă ca degetele mari de la picioare şi cele mici de la mâini să fie lipite.
  7. Menţineţi această poziţie timp de 5 minute, după care ridicaţi-vă cu atenţie, căci oasele şi cartilajele îşi pot schimba puţin poziţia în timpul exerciţiului.

Dacă veţi face totul corect, veţi simţi că scheletul dvs începe să se îndrepte şi să-şi restabilească poziţia firească. Burta se va trage datorită faptului că organele interne se vor stabili într-o poziţie mai potrivită.

Iniţial este destul de greu să rezişti 5 minute, de aceea puteţi începe cu doze mici de 2-3 minute. Rezultatul va fi vizibil după doar o lună de exersare atât de simplă. Este o alternativă excelentă faţă de exerciţiile fizice de întărire a coloanei vertebrale. Încercaţi această metodă şi spatele vă va mulţumi neapărat!

“Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.”

Autor text: Perfect-ask.com

Printare
error: Content is protected !!