Articole Populare

Lipsa sau insuficienţa somnului pot cauza boli grave. Află care sunt acestea

Insuficienţa somnului sau lipsa lui pe o perioadă îndelungată are efecte nefaste asupra organismului. Indiferent de factorii care influenţează calitatea şi cantitatea somnului, mai devreme sau mai târziu organismul reacţionează într-un anumit fel. Insuficienţa odihnei predispune la dezvoltarea anumitor afecţiuni grave, precum cancerul, diabetul sau multe boli ale inimii. Iată cele mai des întâlnite boli provocate de lipsa somnului:

Monday morning again

Monday morning again

1. Alzheimer

Potrivit unui studiu realizat în 2013 de către cercetătorii de la Universitatea John Hopkins, lipsa somnului duce la apariţia bolii Alzhaimer şi dezvoltarea rapidă a acesteia. Studiul a fost realizat pe 70 de persoane, cu vârste cuprinse între 53 şi 91 de ani. Rezultatele au arătat că insuficienţa de somn poate dezvolta o cantitate mare de beta-amiloid în creier, care este un stimulator al dezvoltării bolii Alzhaimer.

2. Diabet şi obezitate

Conform unui studiu realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Chicago, lipsa somnului poate cauza diabet şi obezitate. Nivelul crescut al acizilor graşi în sânge afectează metabolismul şi capacitatea insulinei de a regla nivelul de zahăr în sânge. Studiul a arătat că la bărbaţii, participanţi la studiu, care nu dormeau suficient, nivelul acizilor graşi în sânge a crescut cu 15-30%, în comparaţie cu cei care dormeau 8 ore pe noapte.

3. Boli cardiovasculare

Un studiu realizat timp de 14 ani cu participarea a 657 de persoane, a demonstrat că 2/3 din cei care au suferit de atacuri  de inimă sufereau şi de afecţiuni ale somnului. Insuficienţa somnului creşte riscul unui atac miocardic sau unui infarct.

4. Sinuciderea

Potrivit mai multor studii, există o legătură directă între lipsa somnului şi tentativele de suicid, depresie şi alte tulburări. Odată cu înaintarea în vârstă suntem mai predispuşi la probleme cu somnul, stres şi boli mentale.

5. Colita ulcerativă

Este o boală inflamatorie care poate fi rezultatul insuficienţei, lipsei de somn sau a somnului în exces. Persoanele care dorm în medie 6 ore pe noapte sunt mai predispuse la această boală ca cei care dorm mai mult de 9 ore. Colita mai este cauzată şi de alţi factori, precum vârsta, greutatea, fumatul şi consumul excesiv de alcool. Pentru a preveni apariţia acestei boli este nevoie de un regim de odihnă stabil.

6. Cancerul la prostată

Lipsa somnului poate cauza cancer de prostată. În Islanda a fost efectuat un studiu pe 2425 de bărbaţi, cu vârsta între 67 şi 96, care a demonstrat că la cei care aveau probleme cu somnul, riscul de a dezvolta cancer de prostată a crescut cu 60%. Nivelul înalt al melatoninei, hormonul responsabil de reglarea somnului, scade riscul apariţiei cancerului, iar nivelul scăzut sporeşte riscul. Este recomandat ca înainte de somn să deconectaţi toate dispozitivele şi lumina, deoarece inhibă melatonina.

 

Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic și tratament corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.

Autor text: sanatosi.com

Sursa: www.yourstylishlife.com

Printare
error: Content is protected !!